În luna decembrie 1924 Ion David, profesor suplinitor de latină la liceul Constantin Alimănişteanu din Olteniţa, a anunţat Muzeul Naţional de Antichităţi că, în oraşul Olteniţa se află o frumoasă colecţie arheologică adunată de Barbu Ionescu (fondatorul muzeului din Olteniţa). Barbu Ionescu aflase de la locuitorii din Olteniţa Rurală, că pe terenurile lor de pe “movila” Gumelniţa se găsesc nenumărate cioburi de oale de la “uriaşi”.
În vara anului 1925, Vladimir Dumitrescu ajutat de mai tânărul său coleg, savantul de mai târziu Ion Nestor, a efectuat primele săpături arheologice ştiinţifice pe acest important sit arheologic. Măgura Gumelniţa, plantată cu viţă de vie, era atunci proprietatea unui domn Calomfirescu.
Săpăturile s-au efectuat numai într-o mică zonă, în punctul cel mai înalt al aşezării, pe terenul unui locuitor din Olteniţa Veche, care nu-l cultiva din pricina “cărămizilor” de la 30 – 40 cm adâncime (de fapt erau bucăţi de lut ars, resturi de la pereţii locuinţelor preistorice incendiate).. Cei doi renumiţi arheologi, aflaţi la începutul carierei lor, au constatat în timpul săpăturilor că sub primul strat de dărămături arse, aflat la mică adâncime (30 – 50 cm) se află resturi care aparţin altui strat. Cele două straturi au fost notate cu litera A cel de jos şi litera B cel de deasupra, litere folosite şi astăzi pentru cele două faze principale ale evoluţiei civilizaţiei Gumelniţa = A 2 şi B 1 (4500-3950 a. Chr.). Pe lângă numeroase vestigii de lut, piatră sau os a fost scos la lumină şi un pandantiv de aur. În timpul săpăturilor, şantierul de la Gumelniţa a fost vizitat şi de savantul Vasile Pârvan, membru al Academiei Române, profesor la Facultatea de Istorie a Universitătii Bucureşti şi directorul Muzeului Naţional de Antichităţi. Atunci pe Gumelniţa s-a făcut prima săpătură stratigrafică românească într-o aşezare preistorică.
Între anii 1938 – 1940, săpturile pe Măgura Gumelniţa sunt reluate de către Dinu V. Rosetti, directorul Muzeului Municipiului Bucureşti. Calomfirescu, proprietarul Măgurii, i-a permis lui Rosetii, prieten cu familia, ca să sape unde doreşte, deoarece era nepotul cunoscutului om politc C.A.Rosetti. Rezultatele acelor săpturi au rămas însă inedite, cu excepţia unei menţiuni că s-au deascoperit mai multe obiecte de aur, care s-au pierdut în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, cu prilejul refugierii la Craiova a patrimoniului Muzeului Oraşului Bucureşti, în faţa primejdiei ocupaţiei Capitalei de trupele sovietice.
În anul 1960, savantul Vladimitr Dumitrescu efectuează un nou sondaj pe Măgura Gumelniţa, cu care prilej constată, că stratul de cultură ajunge să aibă în unele locuri grosimea de 4 m şi subliniază că observaţiile stratigrafice ce le-a făcut cu 35 de ani în urmă, sunt corecte. Cu acel prilej a fost descoperită şi “Perechea de îndrăgostiţi”, un grup sculptural unicat, realizat din lut şi un idol antropomorf de aur în greutate de un gram.
În prezent Măgura Gumelniţa este scoasă din circuitul agricol şi declarată monument istoric de categoria A. Ea este deseori vizitată de arheologii veniţi de peste hotare, deoarece aici se află aşezarea, care dat denumirea celei mai avansate civilizaţii eneolitice din Europa mileniului V a. Chr. Gumelniţa este apreciată ca una din cele mai importante aşezări din această vreme, din întregul spaţiu est – european.
