Cercetările arheologice efectuate în jurul Olteniţei au pus în evidenţă faptul că, în perioada evului mediu satul Olteniţa şi-a schimbat de mai multe ori vatra. În secolul al XVIII-lea satul şi-a stabilit vatra pe actuala locaţie.

O dovadă în acest sens este şi biserica cu hramul Sf. Nicolae, construită în secolul al XVIII-lea, care a dăinut până în secolul al XIX-lea.

În timpul războiului ruso-turc din anii 1806 – 1812 biserica Sfântul Nicolae din Olteniţa Veche a fost arsă de turci. Din acelaşi document aflăm că în anul 1810 preotul satului se numea Stanciul, fiul lui Gheorghe, avea 38 de ani, iar satul avea 93 de case şi 403 locuitori, din care 203 bărbaţi şi 200 femei. Diaconul, hitoronisit la 2 septembrie 1806, se numea Dima, fiul lui Radu şi avea 30 de ani.

 

Deoarece biserica din secolul al XVIII-lea nu a mai rezistat mult, a fost refăcută din temelii şi înfrumuseţată (pictată) la 28 mai 1846. Pisania de atunci scrisă pe piatră cu alfabet chirilic se află astăzi în tinda bisericii, deasupra uşii de intare în pronaos, alături pisania nouă scisă în anul 1937.           

După datele există, biserica de la 1846 a fost construită în stil muntenesc, era joasă şi fără cupolă, iar uşa de la altar şi ferestrele erau foare strâmte, încât veşnic în biserică era întuneric.

În anul 1933 a fost alcătuită o comisie de specialişti, în frunte cu arhitecta Henrieta Delavrancea-Gibory (fiica cunoscutului scriitor Barbu Ştefănescu Delavrancea) care în urma unor sondaje la temelie şi ziduri a juns la concluzia că, biserica trebuie să fie demolată din temelie şi pe acel loc să fie zidită o nouă biserică.

În revista bisericească Păstorul Creştin Ordodox, care în perioada interbelică apărea la Olteniţa, găsim un apel publicat pe 11 august 1934, în care preotul paroh ruga locuitorii Olteniţei să vină să ajute cu ce poate fiecare, pentru renovarea totală a bisericii şi „terminarea lăcaşului lui Dumnezeu”.

Pe data de 16 august 1934 biserica a fost demolată şi s-a început construcţia noii biserici de către inginerul constructor Aurel Teleman, după planurile arhitectei Henrieta Delavrancea Gibory.