Cei care s-au ocupat de istoria oraşului Olteniţa şi implicit şi de istoria bisericii Sf. Nicolae s-au sprijinit numai pe informaţii orale, care sunt de mare preţ mai ales dacă sunt coroborate cu documentele de arhivă, lucru care din nefericire nu s-a întâmplat.
Astfel Alexandru Mărculescu (în anul 1932) afirmă că biserica a fost zidită între anii 1852 – 1853. Ştie ca la punerea pietrei fundamentale a luat parte şi prinţul Alexandru Ghica. Având în vedere unele indicii, credem ca au fost două biserici, care s-au succedat la scurt timp pe acelaşi loc.
Argumentul principal este că orăşenii nu puteau să stea fără biserică din anul 1853, când au înfiinţat oraşul, până in anul 1858, şi credem că temeliile primei biserici au fost puse odată cu fondarea oraşului, în primăvara anului 1853, aşa cum de altfel a susţinut şi Al Mărculescu.
Biserica din Olteniţa Rurală era situată prea departe ca să se poată face toate slujbele acolo. În felul acesta se explica şi faptul de ce ruşii şi-au îngropat aici morţii căzuţi în Lupta de la Olteniţa, care a avut loc în toamna anului 1853.
In acea vreme, cimitirele comunităţilor erau in jurul bisericilor, deci primul cimitir al oraşului Olteniţa se afla în jurul bisericii Sf. Nicolae din centrul oraşului, fapt consemnat şi de Aexandru Mărculescu. Şi astăzi se poate vedea în curtea bisericii, în dreptul stranei dinspre miazăzi, o cruce de piatra pe care scrie: „Matache Ioan, născut la 22 mai 1815 şi răposatu la anul 1866, iunie, 30”.
Această piatră funerară este foarte importantă, pentru că Matache Ioan a fost primul primar al oraşului Olteniţa şi îl găsim menţionat în numeroase documente oficiale din acea vreme. El semnează în calitate de consilier „A doua Tranzacţie” încheiată cu Prinţul Al. Chica în anul 1858 şi telegrama trimisă Domnitorului Alexandru Ioan Cuza în anul 1864.
Al. Mărculescu menţionează în cartea sa că „Tache Magistratul a fost primul primar al oraşului” între anii 1853-1857.
Dintr-un document care se găseşte la Biblioteca Academiei Române este menţionată data exactă când a avut loc ceremonialul de punere a pietrei fundamentale, pentru înălţarea bisericii. In ziua de 21 iulie 1858, într-o zi foarte călduroasă de vară, pe locul destinat construirii bisericii, locuitorii oraşului Olteniţa au ridicat un cort uriaş, la adăpostul căruia s-a desfăşurat slujba religioasă. Personajul principal asupra căruia s-a îndreptat toata atenţia, a fost caimacamul Ţarii Romaneşti (locţiitorul de domn) prinţul Alexandru Dimitrie Ghica, proprietaul moşiei Olteniţa.
De faţă au fost şi reprezentanţii municipalităţii Olteniţa. După tradiţie se spune că domnitorul a pus piatra fundamentală cu mortar luat cu o mistrie de aur, făcută în dar de locuitori.
Atunci s-a hotărât ca hramul bisericii să fie Sf. Ierarh Nicolae şi Sf. Alexandru.
Cu acel prilej s-au rostit şi mici cuvântări. In acest scop a fost adus din Bucureşti profesorul de teologie Nifon Bălăşescu, care a rostit şi el o cuvântare ”cu prilejul punerii pietrei fundamentale, chiar de mâna măriei sale prinţul Alexandru Dimitrie Ghica, caimacamul Ţării, la începerea zidăriei bisericii cele noi a oraşului Olteniţa, cu hramul sfântului Ierarh Nicolae şi Sfântului Alexandru”.
Intr-un anuar publicat in anul 1909 sunt menţionaţi slujbaşii bisericii din Olteniţa din acel moment. Din anul 1872 preot paroh la Olteniţa era C. P. Deacă, născut la 24 septembrie 1848, absolvent al seminarului inferior de teologie, adus aici de la biserica din comuna Tăriceni.
Din anul 1862 slujeşte aici preotul Marinescu Dimitrie, născut la 14 septembrie 1842, iar din 1873 funcţiona la Olteniţa şi preotul Mihăilescu C. Casias, adus de la biserica din Radovanu.
Parohia avea 1383 familii, adică 6093 suflete. Biserica era întreţinută de comună şi avea o prăvălie. O primă reparaţie a bisericii a avut loc în anul 1904, nemenţionată în pisanie.
In timpul primului război mondial, în lunile august-septembrie din anul 1916, biserica a fost bombardată de trupele vrăjmaşe, iar turla mare a bisericii s-a prăbuşit. O primă reparaţie s-a făcut de enoriaşi chiar în acel an, dar turla bisericii va fi refăcută abia in anul 1924, în timpul primarului Hristache Danielescu, restaurare menţionată şi în pisanie.
Pentru consolidarea bisericii în anii 1956 – 1960 la „catedrala” Sf. Nicolae din centrul oraşului s-au făcut subzidiri. Biserica a fost declarată monument de arhitectură şi trecută pe Lista Patrimoniului Arhitectural Creştin din România, Cod CL-II-m-B 14570.
Biserica ca simbol al perenităţii, are şi rolul de a păstra şi conserva bunurile cele mai de preţ ale comunităţii. Astfel în tinda bisericii se păstrează crucea de marmură pe care sunt transcrise cele două tranzacţii încheiate de epitropia olteniţenilor (în anul 1852) şi de „magistratul noului oraş” ( pe 16 februarie 1858) cu prinţul Alexandru Ghica, pentru înfiinţarea oraşului Olteniţa. Acest monument reprezintă actul de naştere al oraşului. Tot aici se află şi centrul oraşului, sau „Kilometrul Zero” marcat printr-un bumb de oţel plantat în mijlocul pragului de la trecerea din pridvor în pronaosul bisericii. Din păcate, din neştiinţa sau din greşeală, acest punct geodezic, care are o valoare simbolica deosebită a fost astupat cu plăci de gresie la restaurarea făcută în anul 1996.
