Primăria Municipiului Oltenița lansează platforma „Oltenița Civic” – un nou mod de comunicare directă cu cetățenii
Primăria Municipiului Oltenița a lansat platforma Oltenița Civic, un instrument digital modern care permite cetățenilor să semnaleze rapid și eficient problemele din oraș – de la iluminatul public și infrastructură, până la curățenie, spații verzi sau siguranță.
Pentru a utiliza platforma, cetățenii trebuie să își creeze un cont pe site-ul https://civic.primariaoltenita.ro. După autentificare, pot adăuga sesizări, pot încărca fotografii și pot urmări în timp real modul în care acestea sunt soluționate.
Fiecare sesizare este transmisă automat către departamentul responsabil, iar cetățenii pot vedea clar dacă problema lor este în curs de rezolvare sau deja soluționată.
Prin această inițiativă, primarul Mihăiță Beștea își propune să aducă administrația mai aproape de cetățeni și să reducă distanța dintre sesizare și soluție:
„Ne dorim ca oamenii să poată transmite ușor problemele pe care le observă în oraș, fără timp pierdut, fără drumuri și fără birocrație. Fiecare semnalare contează și ne ajută să intervenim mai repede, acolo unde este nevoie.”
Platforma Oltenița Civic reprezintă un pas important spre o administrație locală modernă, transparentă și orientată către comunitate. Este o invitație la colaborare și implicare – pentru un oraș mai curat, mai sigur și mai bine administrat.
Ultima modificare: 25.11.2025 – 18:16 de către Oltenita IT

