Concurs de filme de scurt metraj cu tematică „anticorupție”

Concurs de filme de scurt metraj cu tematică „anticorupție”

Serviciul Județean Anticorupție Călărași din cadrul Direcției Generale Anticorupție, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Călărași și Primăria Municipiului Oltenița, derulează în perioada, 18 aprilie – 31 mai 2024, un concurs local de film adresat elevilor de liceu, care are ca scop conștientizarea tinerilor cu privire la efectele pe care le are corupția asupra societății, atitudinea ce trebuie adoptată faţă de astfel de fapte și modalitățile de sesizare a acestora, prin implicarea activă în realizarea unor filme de scurtmetraj cu tematică anticorupție.

Concursul se intitulează #CORECT (Copiii din Oltenița Regizează pentru Etică, Cinste și Transparență) și își propune să stimuleze implicarea elevilor din liceele municipiului Oltenița, în dezvoltarea unor mesaje educative.

Participanții la concurs sunt încurajați astfel să ia atitudine împotriva corupției și să contribuie ei înșiși, prin viziunea lor creativă, la dezvoltarea unui comportament activ și responsabil. Concursul se adresează tuturor elevilor înscriși în instituțiile de învățământ din municipiul Oltenița în clasele IX-XII,. Regulamentul de participare și modalitatea de înscriere pot fi consultate la adresa www.primariaoltenita.ro și www.isj-cl.ro.

Filmele declarate câștigătoare vor fi premiate, în cadrul unei festivități, în perioada 30 – 31 mai 2024, eveniment organizat pentru marcarea Zilei Direcției Generale Anticorupție.

Mesajul Direcției Generale Anticorupție este de toleranță zero la infracțiunile de corupție, iar pe această cale îndemnăm cetățenii să ia atitudine împotriva faptelor de corupție și să  sesizeze acest lucru ori de câte ori este nevoie.

La nivelul județului Călărași, DGA este reprezentată de Serviciul Judeţean Anticorupţie Călărași, al cărui sediu se află pe Strada București nr. 110, mun. Călărași. Cetăţenii judeţului care vor să ia atitudine împotriva actelor de corupţie pot face acest lucru printr-o sesizare la Call-center anticorupție 0800.806.806, prin e-mail la adresa calarasi.dga@mai.gov.ro sau direct la sediul structurii județene.

VEZI REGULAMENTUL :

Regulamentul concursului #CORECT Oltenita 2024

Ultima modificare: 26.04.2024 – 13:21 de către Oltenita IT

Sari la conținut