ANUNȚ | DISTRIBUIRE AJUTOARE ALIMENTARE SI DE IGIENA DIN FONDURILE UNIUNII EUROPENE POAD 2018/2021

ANUNȚ | DISTRIBUIRE AJUTOARE ALIMENTARE SI DE IGIENA DIN FONDURILE UNIUNII EUROPENE POAD 2018/2021

În vederea aplicării prevederilor O.U.G. nr. 84/2020 pentru stabilirea unor măsuri necesare în vederea implementării Programului operațional Ajutorarea persoanelor dezavantajate – POAD, în anul 2021,  Primaria municipiului Oltenita,  prin intermediul Directiei Asistenta Sociala Oltenita, va distribui pachete cu ajutoare alimentare si de igiena pentru persoanele defavorizate incluse în grupul-ţintă precizat de actul normativ la litera c):

,, persoanele/familiile aflate temporar în situații critice de viață, respectiv victime ale calamităților, persoane dependente, definite conform prezentei ordonanțe de urgență, și în alte situații asemănătoare stabilite prin anchetele sociale și care se află în situații deosebite de vulnerabilitate, precum și persoanele care locuiesc in așezări informale.” (persoane dependente – persoanele cu handicap grav și accentuat, adulți și copii, care nu beneficiază de îngrijire în servicii sociale în regim rezidențial, publice sau private;)

 

Sediul de la care se vor distribui ajutoarele alimentare si de igiena este situat in municipiul Oltenita, str. Alex.Iliescu, nr.85 B, iar programul cu publicul se va desfăşura, de luni până joi, în intervalul orar 8.30-16.00, iar vineri între orele 8.30 -13.00.

Ajutoarele alimentare se pot ridica de către beneficiari în baza prezentării actului de identitate valabil (în original) si a unei copii a cuponului de pensie sau a certificatului de incadrare in grad de handicap, dupa verificarea identităţii persoanei , a numelui inscris pe  lista de distributie şi a semnării de primire a produselor.

Produsele pot fi ridicate de orice reprezentant al persoanei beneficiare, numai după prezentarea ambelor acte de identitate valabile (beneficiar şi reprezentant), în original si a unei copiei cuponului de pensie sau a certificatului de incadrare in grad de handicap.

 

 

DIRECTIA ASISTENTA SOCIALA OLTENITA

Ultima modificare: 12.05.2021 – 12:20 de către